apartamente-brasov-preturi

Apartamentele din Brașov au încheiat anul 2020 pe un trend de creștere

În ciuda condițiilor generate de pandemia, piața imobiliară nu a dat semne de slăbiciune. Cererea s-a menținut la un nivel ridicat iar prețurile apartamentelor s-au apreciat pe toată durata anului trecut. Chiar dacă există unele variații de la oraș, la oraș, în linii generale, tendința de creștere a prețurilor s-a resimțit în toate marile centre urbane din Romania.

La nivel național, prețurile apartamentelor au înregistrat un avans de 1,5% pe parcursul lunii decembrie față de luna precedentă, finalizând anul la 1.371 de euro pe metru pătrat util, conform Indicelui Imobiliare.ro.

Prețurile apartamentelor nu au fost sigurul indicator care a marcat dinamica pieței imobiliare naționale în 2020. Volumul tranzacțiilor a intrat, la rândul său, pe o pantă ascendentă, în special în a doua parte a anului. Dacă începutul lui 2020 a fost marcat de panica generată de pandemie, odată ce viața a început să iasă de sub blocajul total din martie, oamenii au început să prindă curaj și să-și plaseze banii în proprietăți imobiliare. Conform Imobiliare.ro, volumul tranzacțiilor imobiliare, înregistrat la finalul anului 2020 a fost cu 2,2% mai mare decât la începutul lui 2020.

În ceea ce privește piața imobiliară locală, prețul mediu pe metru pătrat util a ajuns la o medie de 1.236 euro în luna decembrie a anului trecut. Astfel a fost marcată o creștere de 0,4% față de luna noiembrie 2020. Față de începutul anului trecut, creșterea a fost mult mai importantă, respectiv 4,9%. Prețurile apartamentelor din Brașov au început anul pandemiei la un preț mediu de 1.178 euro pe metru pătrat util.

În funcție de segmentele de piață, au fost înregistrate evoluții diferite. În ultimele 12 luni, apartamentele vechi au marcat un avans de 5,1%, ajungând la o valoare de listare de 1.202 euro pe metru pătrat util. Locuințele noi au consemnat o creștere mai importantă în 2020, respectiv 5,7%, ceea ce a dus prețul pe metru pătrat util la 1.299 euro.