Curățenia perfectă în bucătărie în 4 pași simpli

Bucătăria este încăperea care se murdărește cel mai repede, în ciuda eforturilor de a o menține curată. Gătitul are avantajele și dezavantajele lui, dar mâncarea bună pe care o pregătești nu compensează din plin efortul operațiunilor frecvente de curățenie. În perioada sărbătorilor aceste operațiuni vor fi la ordinea zilei, mai ales dacă aștepți musafiri în perioada următoare. Totuși, cu o strategie de curățenie bine pusă la punct.

  • Evită aglomerația din dulapurile de bucătărie. De obicei, în aceste dulapuri se adună lucruri mai puțin utile în bucătărie. Nu te sfii să arunci constant lucrurile de care nu ai nevoie. De exemplu, borcanele de sticlă, în loc să le depozitezi, ai putea să le arunci în tomberonul dedicat sticlei din cartierul tău. După ce ai eliminat obiectele inutile, organizează-le pe cele pe care le folosești astfel încât să nu trebuiască să răscolești toată bucătăria în momentul în care vei avea nevoie de ele.
  • Elimină grăsimea și resturile de mâncare. Aceste elemente sunt inevitabile în bucătărie, dar nu este imposibil să scapi de ele. Acestea sunt depuse pe toate suprafețele exterioare din bucătărie, așa că, eliminarea lor este pasul normal la care trebuie să treci după ce ai făcut ordine în spațiile de depozitare interioare. O soluție pentru îndepărtarea grăsimii ar fi ideală în această etapă.
  • Ai grijă de electrocasnice! Aparatele electrocasnice sunt la fel de expuse al mizerie ca mobila. Așa că, odată ce ai terminat de curățat mobila, treci la cuptor, aragaz și frigider. Ai grijă la frigider, începe să-i faci o curățenie capitală în interior, iar abia apoi să te ocupi de exterior. Odată ce ai terminat cu electrocasnicele mari, poți trece la cele mici, cum ar fi aparatul de cafea, prăjitorul de pâine, robotul de bucătărie, etc.
  • Podeaua este ultimul element al bucătăriei de care te ocupi. O parte din mizeria pe care o cureți de pe restul elementelor ajunge pe podea, așa că nu va fi foarte ușor să o faci „lună și bec”. Mătură sau aspiră bine, după care, cu un mop nou, spală temeinic.

După acești 4 pași, bucătăria va arăta impecabil, gata să primești încă o tură de musafiri.