locunta-familie

Măsura de majorare a plafonului maxim de eligibilitate pentru TVA 5% a fost amânată

Probabil una dintre cele mai așteptate măsuri din domeniul imobiliar, așteptată să intre în vigoare la începutul acestui an, a fost amânată. Este vorba despre majorare plafonului de eligibilitate pentru aplicarea de TVA 5% la tranzacționarea de spații locative.

În legea care urma să reglementeze această măsură era prevăzută majorarea limitei maxime de preț la care se putea aplica TVA 5% de la 450.000 de lei, la 140.000 de euro. Legea a fost promulgată de către Președinte în luna noiembrie și urma să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie.

Cei care așteptau ca în 2021 majorarea plafonului să se traducă într-o scădere a prețurilor locuințelor, vor fi nevoiți să mai aștepte. Conform ordonanței de urgență aplicarea legii a fost amânată pentru 1 ianuarie 2022.

Principalul obiectiv al legii,  a fost facilitarea accesului familiilor către locuințe mai spațioase. În contextul pieței imobiliare, pragul de 450.000 lei era unul restrictiv. De aceea, propunerea inițială a fost de majorare a plafonului până la 750.000 de lei, respectiv 160.000 de euro. După discuții s-a ajuns la o majorare până la 140.000 de euro.