Cum iei cea mai buna decizie de cumpărare?

După căutări obositoare printre zecile de oferte imobiliare care se încadrează, cel puțin teoretic, în bugetul, preferințele și nevoile tale, ai ajuns la două apartamente care au reușit să te convingă. Problema e că nu știi pe care să-l alegi. Ți se pare că oricare dintre variante ai alege, vei regreta avantajele celei la care ai renunțat. Pentru a-ți ușura luare deciziei finale de cumpărare, am conceput un ghid. Urmează-l și ai toate șansele să alegi exact locuința care ți se potrivește perfect.

 

  • Cartierul. Studiază puțin cartierele în care sunt situate cele două locuințe și pune în balanță elementele care recomandă fiecare cartier. Poți folosi în evaluare pe siguranța, mijloacele de transport în comun, școli, cabinete medicale, zone comerciale și chiar distanța față de serviciu.
  • Starea apartamentului. Analizează starea în care se află ambele apartamente. Dacă este vorba de apartamente noi, starea ar trebui să fie similară, dar în cazul locuințelor vechi, acest criteriu, ar fi unul important pentru departajare. Această analiză este absolut necesară deoarece orice intervenție ulterioară pentru reparații generează costuri suplimentare, iar dacă intervenția este una mai complexă, cheltuielile generate pot fi substanțiale.
  • Gândește pe termen lung. Analizează situația ambelor apartamente pe termen lung. Gândește-te la planurile de viitor ale tale și ale familiei, privește locuința în perspectivă. O vei putea vinde ușor în momentul în care nu va mai corespunde nevoilor locative? Vei reuși să obții suma necesară pentru o locuință mai mare? De asemenea, în cazul în care nu vei mai folosi apartamentul, va putea fi închiriat?

Odată ce ai luat în considerare aceste aspecte, balanța ar trebui să încline în favoarea uneia dintre alternative. Dacă ai parcurs toată oferta de apartamente noi în Brașov și ai reușit să ajungi la două variante finale, grăbește-te să iei o decizie. Un cumpărător mai hotărât ar putea să ți-o ia înainte.

Apartamente noi sau apartamente în construcții vechi? Ce preferă cumpărătorul brașovean?

În Brașov, ca în majoritatea marilor centre urbane din țară, se orientează către apartamente în construcții noi, chiar dacă prețurile acestora sunt ușor mai mari decât ale apartamentelor de vânzare în construcții vechi. Avantajele pe care le vede cumpărătorul și pe care le folosește ca argumente în vederea luării unei decizii în favoarea unui apartament nou sunt multiple, de la design-ul interior până la organizarea întregului ansamblu rezidențial, inclusiv spații verzi și locuri de parcare.

Cel mai important argument pe care aceste apartamentele în blocuri noi îl prezintă în fața cumpărătorului potențial este compartimentarea spațiului interior. Vin cu propuneri moderne de funcționalitate, potrivite pentru modul de viață adoptat astăzi, în special de tineri. În plus, sunt predate la cheie, ceea ce nu mai presupune eforturi suplimentare, financiare și fizice pentru amenajări. Un apartament într-un bloc vechi, oricât ar fi de amenajat, noul proprietar tot va fi tentat să investească în amenajări minime. Cel puțin cheltuiala unei zugrăveli noi și-o va asuma cu siguranță.

Un alt avantaj al ansamblurilor rezidențiale noi sunt locurile de parcare. În funcție de terenul disponibil, dezvoltatorii le prevăd fie la subsolul clădirii, fie în spațiile din jur. Locul de parcare asigurat este un avantaj important în condițiile creșterii permanente a numărului de mașini. Cartierele vechi au fost concepute pentru un număr mult mai mic de autovehicule, de unde reiese și dificultatea găsirii unui loc de parcare seara, atunci când toată lumea se retrage către case.

De obicei, dezvoltatorii de apartamente noi în Brașov, propun cumpărătorilor potențial o serie de facilități precum mobilarea completă a bucătăriei și a băii. De asemenea, oferă și posibilitatea alegerii finisajelor dacă acestea nu au fost deja aplicate. Astfel, apartamentul poate fi personalizat după preferințele noului proprietar. Și posibilitatea personalizării fără costuri suplimentare față de prețul apartamentului este un argument în favoarea opțiunii către apartamentele noi.

Proiectele rezidențiale demonstrează relansarea economică

apartamente noi BrasovDezvoltatorii imobiliari activi în Brașov nu sunt la fel de activi ca înaintea declanșării crizei economice, dar încep să apară primele semne ale revenirii pieței imobiliare, în special în ceea ce privește construcția de locuințe noi. „Înviorarea” construcțiilor rezidențiale se datorează și facilităților oferite de programul Prima Casă care permite un acces mai facil al tinerilor la finanțări în vederea achiziției unei locuințe.

Trendul care se manifestă la nivel național este prezent și Brașov, dar ca în toate marile orașe din România, cele mai căutate locuințe sunt apartamentele cu una sau două camere, foarte rar cu trei, având prioritate, cele din construcțiile rezidențiale noi. Tocmai de aceea, dezvoltatorii se orientează către aceste tipuri de apartamente prin care să vină în întimpinarea nevoilor familiilor tinere atât din punctul de vedere al confortului locativ, cât și din perspectiva disponibilității financiare. În general, tinerii au o afinitate pentru construcțiile noi, în special pentru ansamblurile rezidențiale deoarece acestea beneficiază și de facilități suplimentare față de construcțiile vechi, facilități printre care se numără locul de parcare, loc de joacă pentru copii, spații comerciale în apropiere sau conexiuni facile cu rețeaua de transport public. În plus, sunt apreciate și materialele de construcții moderne, rețeaua sanitară nouă, precum și instalația electrică realizată cu materiale de ultimă generație.

Un avantaj major al locuințelor noi este că sunt „la cheie”. Proprietarii se pot muta imediat după ce au achiziționat locuința și pot începe să beneficieze de confortul pe care noul spațiu îl oferă. La polul opus, apartamentele vechi, chiar dacă au unele îmbunătățiri, investiția într-o renovare este obligatorie aproape e fiecare dată. Cel puțin zugrăvitul, verificare instalațiilor sanitare și a celor electrice se impun pentru ca noii proprietari să asigure că locuința lor corespunde din punctul de vedere al siguranței.

Oferta de apartamente noi în Brașov este una variată, iar proiecte sunt demarate, semn că dezvoltatorii au încredere în potențialul de revenire al pieței imobiliare.