Ce beneficii aduce investiția într-un spațiu comercial?

În timp ce apartamentele cu una sau două camere sunt văzute ca fiind cele mai bune oportunități pentru investiții imobiliare, este neglijată o categorie care poate avea un potențial ridicat, spațiile comerciale. Acest tip de proprietăți pot avea diferite destinații, de la hale, spații pentru amenajat parcări, cafenele, restaurante, magazine sau chiar cabinete medicale.

Față de proprietățile rezidențiale cele comerciale prezintă o serie de avantaje pentru proprietar.

Contracte de închiriere pe termen lung

În timp ce pentru un apartament pot fi rulați mai mulți chiriași la perioade scurte de timp, un spațiu comercial închiriat unei firme are toate șansele să devină unul pe lungă durată. Odată instalate și odată ce și-au demarat fluxurile curente de lucru, companiile sunt mult mai puțin susceptibile să se mute. Bineînțeles nu este imposibil, fie datorită creșterii nevoii de spațiu sau, dimpotrivă, din cauza necesității de a restrânge activitatea. Totuși, în cea mai mare dintre cazuri, dacă firmele au fost atente la alegerea spațiului astfel încât acesta să se potrivească nevoilor specifice, vor sta o perioadă ungă de timp.

Venituri mai mari pentru proprietar

Din perspectiva veniturilor, un spațiu comercial are un potențial mult mai bun. De exemplu, pentru aceeași suprafață utilă, un spațiu comercial se închiriază cu un preț net superior unui apartament care prezintă exact aceeași suprafață.

Renovarea spațiului

De cele mai multe ori, firmele renovează spațiile în care urmează să-și desfășoare activitatea, astfel încât să fie adaptate nevoilor. Renovarea spațiului este un beneficiu pentru proprietar care nu mai este nevoit să investească din resurse proprii. În plus, în cazul în care, din diverse motive, firma se mută, spațiul rămâne renovat ceea ce poate prezenta un plus pentru o nouă închiriere.