Greșeli frecvente: investiții în spații comerciale în Brașov

Cumpărarea de spații comerciale în Brașov și nu numai poate fi un demers destul de complicat, mai ales dacă nu acționezi precaut și nu iei în considerare toate variabilele. De obicei, proprietățile comerciale sunt mai scumpe, dar pot avea și un potențial mult mai mare de rentabilizare a investiției, atât timp cât alegerea este făcută corect, în urma unei analize amănunțite, atât a proprietății în sine cât și a contextului.

Un investitor neexperimentat în alegerea unui spațiu comercial profitabil este predispus la următoarele greșeli:

Alegerea unei proprietăți nepotrivite
În cazul în care achiziționezi o proprietate comercială, trebuie să știi că o astfel de investiție, deși este mai profitabilă, presupune un grad mai mare de risc, dar și unul sporit de complexitate. Așadar, dacă nu ai un apetit pentru risc și vrei o investiție oarecum mai sigură, atunci este mai bine să te reorientezi. Succesul unei proprietăți comerciale depinde de multe variabile pe care nu le poți controla, variabile care pot să joace în favoarea sau în defavoarea ta.

Nu este în concordanță cu cererea de chirii de spații comerciale
Contextul economic al zonei este un factor decisiv al succesului unei investiții într-un spațiu comercial. Așadar, studiază puțin zona, vezi dacă are potențial și cam ce tip de afaceri s-ar potrivi. Pentru magazine, de exemplu este nevoie de trafic pietonal intens și de posibilități pentru asigurarea unei vizibilități cât mai bune. Pentru birouri, în schimb se poate ca o zonă liniștită să fie mai potrivită.

Neatenția la detalii
În momentul în care faci o investiție pentru a obține profit, analizează cu atenție clădirea. Eventual cere și sfatul unui specialist în costrucții pentru a-i evalua cât mai precis starea tehnică, dar și costurile la care s-ar ridica eventualele reparații.

Oferta de spații comerciale de vânzare din Brașov este variată, așa că nu te pripi în luarea unei decizii.